Parlamentul a votat joi, 20 iulie, în lectură finală legea care prevede trecerea la votul mixt. Proiectul însă a fost precedat d zeci de dezbateri, organizate atât de societatea civilă, cât și de partide și pe platforma parlamentară, astfel încât, la un moment dat președintele Legislativului Andrian Candu a remarcat că acesta a fost cel mai dezbătut proiect e lege din istoria Republicii Moldova, supus chiar mai multor discuții decât Constituția din 1994.

Un șir întreg de ONG-uri au organizat dezbateri, iar organizația Promo-Lex a organizat o serie de șase dezbateri chiar și în mai multe localități din Republica Moldova, unde au participat sute de cetățeni. Și Parlamentul a organizat 7 dezbateri cu participarea a peste 100 de reprezentanți ai partidelor parlamentare și extra-parlamentare, a societății civile, experților, juriștilor și instituțiilor publice antrenate în organizarea scrutinelor.

La fel, au avut loc dezbateri televizate, ședințe de analiză organizate de experți în domeniul electoral, precum și întruniri cu populația din diferite localități. Filmul dezbaterilor parlamentare poate fi urmărit aici http://www.parliament.md/Actualitate/Modificareasistemuluielectoral/tabid/254/language/ro-RO/Default.aspx

Prima dezbatere pe platformă parlamentară a avut loc la 31 martie, cu mult înainte de examinarea proiectului de lege în prima lectură. Dezbaterile au continuat și după votul din Parlament și au avut loc discuții punctuale pe marginea practic a fiecărei prevederi, iar ultima rundă de discuții s-a desfășurat chiar în ajunul votului din Parlament pentru lectura finală.