suaAstăzi, 9 septembrie 2014, la Chișinău a avut loc prima reuniune a Dialogului strategic Republica Moldova – SUA. Delegaţia moldovenească a fost condusă de către  viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Valeriu Chiveri, iar cea americană de către adjunctul asistentului secretarului de stat al SUA, Eric Rubin. La eveniment au participat reprezentanţi ai mai multor instituţii de stat implicate în aprofundarea relaţiilor moldo-americane.

În cadrul reuniunii au fost apreciate înalt relațiile bilaterale moldo-americane și a fost manifestată necesitatea intensificării dialogului în domenii de interes comun. De asemenea, oficialii au pledat pentru avansarea relațiilor comercial-economice, prin deschiderea pieței SUA pentru produsele moldovenești și atragerea investițiilor americane în economia națională, precum și pentru cooperarea în sfera energetică, în special în diversificarea surselor de energie, sporirea eficienței energetice și dezvoltarea energiei regenerabile.

Totodată, oficialii au apreciat progresele înregistrate de către Republica Moldova în reformarea justiției și rezultatele obținute în lupta împotriva corupției, în acest context, partea moldovenească fiind asigurată şi în continuare de suportul partenerilor americani. Un alt subiect important pe agenda discuțiilor a fost cooperarea în domeniul de securitate şi de apărare, în care SUA sunt dispuse să ofere sprijin și asistență pentru consolidarea capacităților instituționale.

La finalul reuniunii, viceministrul Valeriu Chiveri a menționat că Republica Moldova este un partener de încredere, iar autoritățile de la Chișinău contează, în continuare, pe sprijinul oferit de SUA în modernizarea țării și edificarea statului de drept.

La rândul său, diplomatul american a declarat că SUA sunt dispuse să ajute Republica Moldova în diverse domenii, inclusiv în procesul de implementare a Acordului de Asociere cu UE, care include și Zona de Liber Comerț, aceasta fiind și una din prioritățile administrației de la Washington în raport cu R. Moldova.

Dialogul strategic a fost lansat în luna martie 2014, cu prilejul vizitei prim-ministrului Iurie Leancă la Washington, şi serveşte drept o platformă multidimensională pentru aprofundarea relaţiilor bilaterale moldo-americane.