Societatea civilă se bucură de sprijin din partea Parlamentului și Guvernului. De această părere este directoarea Platformei pentru Cetățenie Activă și Parteneriat pentru Drepturile Omului, Antonița Fonari. Declarația fost făcută în cadrul inaugurării Conferinței Naționale a Voluntariatului care este găzduită de Parlament. Fonari a a mai subliniat faptul că este bucuroasă să aibă posibilitatea de a face voluntariat alături de deputații Parlamentului, indiferent de culoarea lor politică și le-a mulțumit pentru implicare.

La rândul său, speakerul Parlamentului, Andrian Candu, și-a exprimat aprecierea față de munca nobilă depusă de voluntari. La fel, Candu a ținut să menționeze că în prezent Legislativul lucrează la o Strategie de Dezvoltare a Societății Civile pentru anii 2018-2020.

„Republica Moldova s-a înscris în familia statelor care au recunoscut importanța și rolul activității de voluntariat în anul 2010, prin adoptarea Legii voluntariatului – după 4 ani de eforturi comune prin colaborarea dintre Parlament, Coaliția Voluntariat și alte autorități publice”, a declarat cu această ocazie Președintele Parlamentului.

Conferința Națională a Voluntariatului 2017  se desfășoară în perioada  18-19 decembrie 2017 și are drept scop evaluarea nivelului de dezvoltare a domeniului de voluntariat și identificarea principalelor direcții de dezvoltare a acestuia în Republica Moldova. Evenimentul este organizată cu suportul Parlamentului de către Platforma pentru Cetățenie Activă și Parteneriat pentru Drepturile Omului (CAP), în parteneriat cu membrii și partenerii Coaliției pentru promovarea legii și activităților de voluntariat (Coaliția Voluntariat) și cu susținerea financiară a Programului anual de granturi pentru sectorul de tineret al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.