Procuratura raionului Ocniţa a demonstrat prin probe că, în octombrie 2014, inculpaţii au pătruns ilegal în patru gospodării din raion, unde au agresat fizic proprietarii şi le-au sustras bani şi bunuri estimate la aproximativ 10 mii de lei. De asemenea, în unul dintre episoade, agresorii au lovit cu bestialitate un bătrân până l-au lăsat fără suflare, şi asta pentru că nu avea bani în casă. În continuare, presupunând că vecinul victimei a văzut cele întâmplate, inculpaţii au mers la el acasă şi l-au ucis.

Inculpaţii au mai fost învinuiţi de procurori, că aflându-se în capitală, au ameninţat o femeie cu cuţitul, după care au sustras din locuinţa acesteia peste 13 mii de lei.

Pentru comiterea unui dublu omor, jafului, atacurilor tâlhăreşti şi violare de domiciliu, inculpaţii, cu vârstele de 31 şi 29 de ani, au fost condamnaţi la detenţie pe viaţă.