Protestul din Bucureşti faţă de proiectele de ordonanţă ale Guvernului român privind graţierea şi modificarea codurilor penale, a scos în stradă peste 28.000 de oameni, scrie presa de peste Prut.

Manifestanţii au protestat mai bine de patru ore. Acţiunea de protest, care a început în Piaţa Universităţii, de unde oamenii au mers în marş în Piaţa Victoriei şi apoi la sediul PSD din Kiseleff.

În Piaţa Universităţii s-a aflat, timp de aproximativ 15 minute, şi preşedintele Klaus Iohannis, care a spus că este inadmisibil să fie schimbate legile în modul în care se intenţionează şi că oamenii au de ce să fie indignaţi.

Proteste similare au fost organizate şi alte zeci de oraşe din România. Circa 200 de arădeni au protestat duminică seara împotriva proiectelor de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificare a codurilor penale.

La Timişoara au protestat aproximativ 3.000 de persoane. Oamenii şi-au arătat nemulţumirea faţă de proiectele de ordonanţă de urgenţă privind graţierea unor pedepse şi modificarea Codurilor penale, fără să fie incidente.

Peste 1.500 de persoane au protestat la Iaşi faţă de ordonanţelor privind graţierea şi modificarea codurilor penale. Protestul, care s-a desfăşurat în Piaţa Unirii, a durat aproximativ trei ore, timp în care manifestanţii au scandat lozinci împotriva liderului PSD, Liviu Dragnea, şi au cerut demiterea premierului Grindeanu şi a ministrului Justiţiei, Florin Iordache.

Alţi 800 de români au manifestat în faţa Prefecturii Braşov, faţă de proiectul de ordonanţă de urgenţă privind graţierea unor pedepse şi modificarea Codurilor penale. Participanţii la protest, tineri şi vârstnici, au scandat lozinci împotriva Guvernului, a PSD şi a lui Liviu Dragnea, liderul social-democraţilor, cerând demisia Guvernului.

Oamenii s-au adunat și la Alba Iulia, Constanța Târgu Mureş, Suceava, Piatra Neamţ, Galaţi, Ploieşti, Maramureş, Piteşti, Cluj-Napoca, unde au scandat lozinci anti-Guvern.