S-a pomenit cu acoperişul schimbat, iar acum îi plouă în casă. Proprietarii unei locuinţe din sectorul Buiucani al Capitalei susţin că o firmă de construcţie, care ridică în preajmă un hotel, le-a reparat acoperişul fără acordul lor. Din această cauză, pereţii şi tavanul casei sunt plini de fisuri.

Pe de altă parte, reprezentanţii companiei susţin că toate lucrările au fost coordonate cu femeia.

Lilia Isac spune că acoperişul a fost schimbat în timp ce se afla peste hotare, iar acasă nu era nimeni.

„S-a intrat pe proprietatea mea, fără voia mea, fără acordul meu și fără acordul nimănui care erau responsabili având procură. Întâmplător un prieten, trecând pe drum a văzut că se schimbă acoperișul”, a spus proprietara casei, Lilia Isac.

Proprietarii mai spun că din cauza lucrărilor proaste de construcţie, în timpul ploilor apa ajunge în casă, iar pereţii locuinţei au început deja să crape.

„Probabil s-a săpat la fundamentul construcției de alături, nu știu cât s-au dus în jos, probabil au făcut ceva în neregulă, probabil fundamentul acestei case este compromis și ca atare apar aceste crăpături în pereți”, a spus soţul proprietarei, Ioan Cian.

La fel, prin ferestrele din dormitor și din baie nu se vede decât peretele construcției.

„Ele au fost construite neautorizat, pe perete comun care ne aparținea și nouă. Noi am înțeles-o și nu i le-am astupat cu zid, dar ne-am dus la o distanță de jumătate de metru de la fereastră ca cât de cât să îi lăsăm lumină”, a spus directorul tehnic al companiei de construcție, Ilie Lifciu.

De asemenea, reprezentanții companiei de construcţie spun că schimbarea acoperişului a fost coordonată cu proprietarii casei.

„Noi nu am intrat în proprietatea ei, e vorba numai de acoperiș. Acoperișul a fost reconstruit așa ca să se evacueze apele în afara construcțiilor. Fostul acoperiș era construit deasupra imobilului care ne aparține nouă”, a declarat Lifciu.

Proprietarii locuinţei au sesizat poliţia care a iniţiat o anchetă în acest caz.

Publika.md