Șeful diplomației americane, Rex Tillerson, a ținut să aducă felicitări cetățenilor Republicii Moldova cu ocazia celei de-a 26 aniversări a Independenței țării. Oficialul a reconfirmat susținerea SUA pentru parcursul european al Republicii Moldova, dar și a oferit asigurări privind ajutorul de care va beneficia țara noastră în soluționarea conflictului transnistrean.

„Din partea Guvernului Statelor Unite ale Americii, aduc felicitări Guvernului și poporului Republicii Moldova cu ocazia sărbătoririi Independenței. Pe parcursul ultimilor 26 de ani, Statele Unite au susținut parcursul Moldovei spre un viitor european prosper, caracterizat prin respect pentru principiile democratice, drepturile omului și statul de drept. Ne-am angajat să ajutăm Moldova să găsească o soluție pentru rezolvarea conflictului transnistrean, care să garanteze suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei în cadrul hotarelor sale recunoscute la nivel internațional, inclusiv cu un statut special pentru Transnistria. Intenționăm să continuăm construirea relațiilor dintre cele două state și să avansăm în realizarea scopurilor noastre comune privind democrația, securitatea și prosperitatea”, se spune în declarația de presă a Secretarului de Stat al SUA, Rex Tillerson.