Șeful Direcţiei educaţie, tineret şi sport al sectorului Rîşcani al capitalei, Andrei Grosu, și adjunctul acestuia, Dumitru Vatavu, au primit câte 30 de zile de arest în Penitenciarul nr.13. Măsura preventivă în privința acestora a avut loc la solicitarea procurorilor, cei doi fiind reținuți de rând cu alți 16 funcționari, șefi și reprezentanți ai unor companii în dosarul licitațiilor trucate în sectorul Educației, cunoscut ca dosarul produselor alterate, informează Realitatea.

Mandatele de arest preventiv pe numele celor doi au fost liberate acum câteva minute de magistrații Judecătoriei Buiucani.

Tot astăzi, contabilul șef al Direcției educație, tineret și sport al sectorului Rîșcani al capitalei, Maria Cușnir, a fost plasată în arest la domiciliu pentru 30 de zile, magistrații luând în considerare faptul că femeia are un copil minor la întreținere.

Tot azi, instanța a emis 20 de zile de arest pentru șeful secției Siguranța Alimentelor din cadrul Ministerului Apărării, reținut în cadrul dosarului,Tatiana Jigău, angajata unui SRL implicat în dosarul licitațiilor trucate va sta 25 de zile în Penitenciarul nr.13, iar pe numele lui Viorel Galașanu, șeful unei firme alimentare, a fost eliberat mandat de arest preventiv pe un termen de 30 de zile.

Realitatea.md amintește că magistrații s-au expus ieri în privința șefei Direcției educație tineret și sport a sectorului Centru, Ala Vîrlan, care va sta în Penitenciarul nr. 13 din capitală timp de 30 de zile. De asemenea, magistrații Judecătoriei Buiucani au emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile și pentru Svetlana Balean, jurist în cadrul DETS a sectorului Botanica, dar și pentru reprezentanții a două companii, care ar fi implicate în dosar, printre care și Ghenadie Nicorici, care apare în înregistrările audio publicate de CNA.

Menționăm că în total au fost reținute 18 persoane. Potrivit procurorilor, o parte dintre bănuiţi şi-au recunoscut vina şi au dat declaraţii în privinţa altor persoane.