Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut astăzi în cadrul Forumului Economic de la Sankt Petersburg o întrevedere de lucru cu președintele Consiliului de Administrare al Companiei „Gazprom”, Aleksei Miller, comunică MOLDPRES.

Potrivit Preşedinţiei, în cadrul întrevederii a fost examinat modul și perspectivele de cooperare în sectorul energetic. În special, s-au discutat chestiuni ce țin de livrarea gazului rusesc în R. Moldova și tranzitul acestuia pe teritoriul țării.

Aceeaşi sursă anunţă că, în urma întrevederii, au fost încheiate acorduri ce prevăd lansarea negocierilor cu privire la noile contracte de aprovizionare și tranzit de gaze de la 1 ianuarie 2020.

Contractele de livrare a gazelor către consumatorii Republicii Moldova și tranzitul gazelor pe teritoriul țării noastre, semnate de SA „Gazprom” și SA „Moldovagaz”, sunt valabile până la sfârșitul anului 2019.