Cu ocazia celei de-a 28-a aniversări de la fondarea Serviciului de Protecție și Pază de Stat, astăzi, la sediul SPPS a avut loc ceremonia de înmânare de distincții ale Serviciului. Mențiunile au fost acordate ofițerilor de protecție pentru îndeplinirea exemplară a obligaţiilor de serviciu, profesionalism înalt şi rezultate meritorii în activitate.

În calitate de invitat oficial la eveniment a participat dl Khalid Abdulla H. Al-Houti, comandant al Forțele Interne de Securitate (LEKHWIYA) din Statul Qatar.

În cadrul evenimentului, directorul Serviciului de Protecție și Pază de Stat, Iaroslav Martin a punctat aportul și dedicația ofițerilor SPPS care indiferent de condiții și circumstanțe asigură protecția demnitarilor și securitatea statului. Tot în cadrul discursului, colonelul Iaroslav Martin a mulțumit omologilor din Qatar pentru că au dat curs invitației de a participa la ceremonia oficială dedicată aniversării Serviciului. ”Ne bucurăm pentru că aţi acceptat invitaţia noastră şi aţi efectuat această vizită în Republica Moldova. Sper că veţi rămâne cu impresii frumoase nu doar despre Serviciul nostru, dar şi despre ţara şi tradiţiile noaste în general”.

La rândul său, comandantul LEKHWIYA din Statul Qatar, dl Khalid Abdulla H. Al-Hout a felicitat ofițerii de protecție cu ocazia Zilei profesionale, mulțumind, în același timp, conducerii SPPS pentru atenția acordată relațiilor de colaborare pe segmentul protecției demnitarilor.

Ziua Serviciului de Protecție și Pază de Stat este sărbătorită anual la 27 ianuarie fiind un prilej important de a evoca succesele obținute, inclusiv trasarea sarcinilor și obiectivelor de dezvoltare pentru viitor.