Primăria Chișinău informează că de astăzi, 16 august, este dat startul promovării proiectelor acceptate în cadrul bugetării participative 2017 în capitală.

Potrivit unui comunicat al municipalității, toate grupurile de autori ai proiectelor acceptate sunt invitate și încurajate să înceapă campaniile de promovare printre locuitorii urbei. Procesul de votare a proiectelor  Bugetării Civile 2017 va începe pe 1 septembrie și va dura până la 15 septembrie 2017.

Cetățenii capitalei vor putea vota on-line, pe pagina oficială a administrației publice locale a municipiului Chișinău: www.chisinau.md, dar și la sediul Primăriei, pe adresa: bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 83.

Din totalul de 53 de proiecte depuse spre finanţare, au fost acceptate 48, iar 5 – au fost respinse.