Statele Unite şi ţări europene încearcă să creeze un „front antirus” specific Războiului Rece, a declarat, miercuri, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, referindu-se la decizia NATO de suplimentare a efectivelor militare în ţări est-europene, informează Mediafax.

„Rusia îşi apără interesele naţionale într-o perioadă în care Statele Unite şi aliaţii lor încearcă să creeze un front antirus de disuasiune specific Războiului Rece”, a declarat Serghei Lavrov, citat de site-ul agenţiei Interfax.

„Nu se poate nega faptul că poziţia Rusiei în probleme geopolitice contemporane a fost consistentă. Nicio ţară, nici măcar cea mai puternică, nu poate încerca să rezolve în mod unilateral numeroasele probleme din lume”, a subliniat şeful diplomaţiei ruse, insistând că este necesară „activitatea diplomatică de tip colectiv”.

Alianţa Nord-Atlantică va trimite circa 4.000 de militari suplimentari în Polonia şi în ţările baltice, pentru descurajarea Rusiei, a anunţat secretarul general NATO, Jens Stoltenberg. Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia cer de mult timp consolidarea prezenţei militare NATO, pentru descurajarea Rusiei.

În acelaşi timp, o brigadă militară NATO ar putea fi staţionată în România, în contextul în care Bucureştiul a propus acest lucru.

Rusia a avertizat că va lua măsurile necesare pentru a se apăra în cazul în care Alianţa Nord-Atlantică va desfăşura patru batalioane suplimentare în Polonia şi în ţările baltice.