Staţiile de autobuze vor fi modernizate. În capitală, în staţiile de aşteptare a transportului public vor apărea panouri digitale care vor difuza timpul de aşteptare rămas. Noile tehnologii urmează să fie implementate în toamnă. Călătorii, care vor putea urmări astfel peste cât timp în staţie va ajunge o anumită rută de troleibuz sau autobuz, salută această iniţiativă a autorităţilor locale, relatează trm.md.

„Decât să stau să aştept câteva ore şi nici nu ştiu precis dacă o să vină troleibuzul, este mai bine dacă ne arată ora exactă. Eu pot să merg şi pe jos dacă văd că timpul de aşteptare este foarte mare, eu pot să-mi calculez timpul”,  „Este bine că o să ştim dacă întârziem sau nu, să putem să prevenim şeful dacă întârziem, sau la şcoală elevii vor şti cât de rapid vor ajunge”, au declarat oamenii.

Deşi susţin în unison iniţiativa autorităţilor de a instala panouri digitale care să arate timpul de aşteptare, mulţi consideră că sunt şi alte probleme care necesită rezolvare.

„Părerea mea este ca mi întâi de toate să facă drumurile, să facă staţiile şi după aceea, poftim, faceţi ceva care să ne arate că suntem mai frumoşi”, „Eu cred că ar fi util, însă problema principală acum este că troleibuzele nu respectă orarul, oamenii ştiu şi aşa când trebuie să vină troleibuzul doar că el nu vine la timp”, „În primul rând în troleibuze să instaleze condiţionere, este foarte cald, poate chiar să ridice un pic preţurile, dar să fie bine de mers în ele. Nu înţeleg de ce vara le-au micşorat numărul pentru că oricum vara sunt oameni care lucrează”, au mai spus oamenii.

Panourile informative digitale urmează să fie instalate în toamnă.

„În prima etapă ne-am propus dotarea unităţilor de transport cu dispozitive GPS, iar în a doua etapă vor fi achiziţionate panourile de informare a pasagerilor în staţii. Ne-am propus să procurăm aproximativ 50 de panouri în punctele de transportare cele mai importante”, a declarat directorul Regiei Transport Electric, Dorin Ciornâi.

De asemenea, urmează să fie dezvoltată şi o aplicaţie mobilă, care le va permite pasagerilor să afle timpul de aşteptare în staţii. Acţiunile sunt incluse în programul „Aplicaţia GPS în transportul public”.