1238722_225845554272029_1076656032_n

Declaraţia aparţine liderului Partidului Popular, Alexandru Oleinic, şi a fost făcută în cadrul celui de-al III-lea Congres al formaţiunii. Potrivit lui, partajarea funcțiilor în stat pe criterii politice a aprofundat corupția în toate structurile statului. Persoanele cu funcții publice nu asigură respectarea legii, ci a instrucțiunilor pe linie de partid.

„Cei care ne-au promis democrația și prosperitatea au contribuit, de facto (care la modul direct, care prin vot), la aplicarea unor scheme frauduloase de deposedare a statului de patrimoniu, ceea ce duce la adâncirea sărăciei”, susţine Oleinic.

Dânsul consideră că statul vinde la preţuri mizere întreprinderile care ar putea genera cele mai mari venituri pentru stat. Iar concesionarea Aeroportului şi vînzarea în masă a acţiunilor Băncii de Economii poate fi catalogată ca o trădare a cetăţenilor.

Liderul PPRM a vorbit de asemenea şi despre legile şi deciziile anitumane promovate de stat, care lucrează nu pentru, ci împotriva populaţiei: „Cei ce au promis majorarea pensiei minime până la 1300 lei, a alocației pentru nașterea copilului până la 10 000 lei și a indemnizației lunare pentru creșterea copilului până la 1500 lei, ne condamnă părinții și nepoții la subexistență, prin stabilirea unor alocații mizere, în locul celor promise în campaniile electorale. Astazi, peste 500 mii de pensionari primesc o pensie mai mică de 800 lei, ceea ce înseamnă 50% din minimul de existență”, a concluzionat liderul Partidului Popular, Alexandru Oleinic.