Strategia națională de apărare și Planul de acțiuni privind implementarea acesteia pentru anii 2018-2021 au fost adoptate astăzi de Parlament. Documentele au fost susținute cu votul majorității deputaților.

Strategia națională de apărare este un document de politici care stabilește modalitatea de realizare a funcțiilor instituțiilor statului în scopul asigurării apărării naționale, scrie .

Documentul a fost prezentat în plenul Legislativului de către ministrul Apărării Eugen Sturza. „Strategia presupune consolidarea, dezvoltarea și modernizarea sistemului național de apărare. Astfel, viziunea strategică a Republicii Moldova în domeniul apărării prevede proiectarea şi realizarea unui sistem de apărare viabil şi eficient, pe măsura provocărilor de securitate, capabil să asigure prevenirea, descurajarea şi respingerea eventualelor agresiuni, atacuri şi acţiuni subversive la adresa suveranităţii, independenţei, unităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi la adresa securităţii cetăţenilor acesteia”, a afirmat Sturza.

Strategia a fost criticată de către deputații PSRM și PCRM. Totodată, PDM s-a pronunțat în susținerea documentului. „La baza strategiei se află statutul de neutralitate a țării. Documentul prevede mai multe măsuri de fortificare și consolidare a sistemului de apărare”, a menționat deputatul democrat Marian Lupu.

Printre amenințările și riscurile identificate în urma analizei mediului strategic de securitate la nivel internaţional, regional şi naţional, documentul enumeră potenţialul militar din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, utilizarea instrumentelor de propagandă informațională, atacurile asupra infrastructurii critice a Moldovei, atacurile cibernetice, migraţia ilegală, traficul ilicit de armament, activitatea teroristă etc.

Direcţiile prioritare de acțiune, incluse în document, presupun dezvoltarea și consolidarea capabilităţilor militare pentru executarea eficientă a misiunii constituţionale de apărare a statului, asigurarea funcţionării mecanismului de mobilizare, intensificarea controlului parlamentar în derularea procesului de reformare, comunicarea strategică, consolidarea sistemului naţional de apărare în sensul anticipării, prevenirii şi contracarării ameninţărilor şi riscurilor la adresa securităţii statului, în special a celor cu caracter hibrid, perfecţionarea sistemului naţional de management al situaţiilor stării de urgenţă etc.

Proiectul Strategiei naționale de apărare și al Planului de acțiuni privind implementarea acesteia a fost elaborat de un grup de lucru interdepartamental, format din reprezentanții a 23 de autorități și instituții cu atribuții în domeniul apărării.