Tatăl adolescentului de 14 ani, din Verejeni, care iniţial a fost reţinut pentru 72 de ore, iar apoi a fost eliberat, întrucât judecătorii de la Teleneşti au decis că acesta să fie cercetat în libertate, îţi va petrece următoarele 30 de zile în izolator.

Astăzi, Curtea de Apel a admis recursul procurorilor, care au atacat în instanță decizia judecătorilor de la Telenești, notează trm.md. Astfel, bărbatul va fi plasat în arest pentru 30 de zile.

În timpul ședinței de judecată, de astăzi, bărbatul a declarat că sâmbătă dimineață, înainte să meargă la lucru, a lăsat pe pat arma cu care a fost împușcat băiețelul de șase ani. Anterior, autoritățile au declarat că, în timpul audierilor adolescentul de 14 ani le-a spus că arma se afla într-un seif, iar micuțul ar fi luat-o de acolo pentru a se juca.

Amintim că pe data de 19 noiembrie, într-o fântână din satul Verejeni, raionul Telenești, a fost găsit corpul neînsuflețit al unui copil de șase ani, care a fost dat dispărut sâmbătă, 18 noiembrie. Potrivit oamenilor legii, copilul a decedat după ce a fost împuşcat din imprudență, în umărul stâng, de către un minor de 14 ani cu o armă de vânătoare, deținută legal de tatălui acestuia.