Screen Shot 2014-06-24 at 1.15.45 PM Angajaţii Poliţiei de Frontieră au depistat şi ridicat, în cadrul unor acţiunii de prevenire şi combatere a contrabandei cu bunuri materiale, 2100 pachete de ţigări cu timbrul de acciz Republica Moldova şi circa 10 litri de alcool.

Ieri, în jurul orei 17.45, pe sensul se ieşire din ţară prin punctul de trecere Lipcani-Rădăuţi Prut, s-a prezentat la control un automobil, de model ”VW Touran”, la volanul căruia se afla cetăţeanul României, în vârstă de 38 ani. În vederea valorificării unei informaţii operative, ofiţerii de investigaţii speciale au realizat un control minuţios atât al documentelor şoferului, cât şi asupra mijlocului de transport. Urmare, în locaşuri special amenajate ale autoturismului, s-au depistat circa 1980 de ţigarete, mărcile ”Rotmans”şi ”Bond”, precum şi trei recipiente a câte trei litri fiecare, pline cu lichid cu miros asemănător alcoolului etilic. Din declaraţiile şoferului, bunurile urmau să fie realizate pe piaţa neagră din România.

Ţigările şi alcoolul au fost ridicate, autoturismul indisponibilizat pe teritoriul Direcţiei regionale Nord, investigaţiile pe cazul dat fiind continuate de ofiţerii de urmărire penală a Poliţiei de Frontieră.

Câteva ore mai târziu, inspectorii Sectorului Poliţiei de Frontieră Lipcani au observat la 120 metri de frontieră trei persoane necunoscute care transportau în spate colete voluminoase, din interiorul ţării spre râul Prut. S-a procedat la interceptarea celor în cauză, iar în urma somaţiilor prin voce, bărbaţii au fugit în direcţii diferite, profitând de terenul împădurit şi întuneric.
La cercetarea zonei au fost descoperite două colete învelite în folie neagră, ce conţineau ţigări marca Ritm. Inventarierea acestora a rezultat cantitatea de 2000 pachete ţigări, în valoare de aproximativ 13 mii lei.

În prezent, pe marginea cazului se efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.