Tot mai multe companii aeriene din lume, își suspendă zborurile către China


Companiile își suspendă zborurile către China pe fondul coronavirusului, până la finalul lunii februarie, martie și chiar aprilie, transmite Reuters.

American Airlines, Air France, KLM, El Al Israel Airlines, Finnair, United Airlines au suspendat cursele spre China până la finalul lunii martie.

Alte companii au ales să suspende zborurile chiar până la finalul lunii aprilie, printre acestea se numără: Delta Airlines, Iberia Airlines și Vietnam Airlines.

Cele mai multe companii au ales să decidă oprirea curselor doar până la finalul lui februarie (British Airways, Austrian Airlines, Lion Air).

Hua Chunying, purtător de cuvânt al Ministerul Afacerilor Externe de la Beijing, a criticat faptul că tot mai multe companii aeriene şi ţări au decis întreruperea zborurilor către China, scrie Mediafax.

Cel puțin 425 de persoane au murit ca urmare a infecției cu noul coronavirus în China, iar numărul persoanelor infectate a ajuns la 20.438, conform bilanțului publicat marți dimineață de autoritățile medicale de la Beijing.

Next post Echipa Olimpus-85 a învins în derbiul campionatului naţional de handbal

Previous post Doliu în Parlament! Un deputat s-a stins din viață

Related Posts

Fără comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *