Un avion al companiei Singapore Airlines cu 241 de persoane la bord a luat foc în timp ce efectua o aterizare de urgenţă pe aeroportul Changi din Singapore, însă nimeni nu a fost rănit, potrivit The Guardian, citat de Mediafax.

Pasagerii avionului care efectua zborul SQ368 între Changi (Singapore) şi Milano au început să aplaude în timp ce aeronava efectua aterizarea, însă, câteva secunde mai târziu, motorul şi aripa din partea dreaptă au luat foc.

Nimeni nu a fost rănit, însă cei 222 de pasageri şi cei 19 membri ai echipajului au fost nevoiţi să aştepte mai multe minute în timp ce echipele de intervenţie aruncau apă şi spumă peste avion pentru a stinge focul.