Un avocat, care este fost procuror-adjunct al procuraturii Călărași, dar și complicele acestuia, şeful Întreprinderii Ocolul Silvic Ungheni, a Întreprinderii de stat „Moldsilva”, sunt cercetați penal pentru corupție. Potrivit SPIA, cei doi ar fi pretins 6.000 de euro de la denunțător, care recent a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru escrocherie. Astfel, în schimbul banilor, avocatul promitea să îi determine pe magistraţii de la Curtea de Apel Chişinău să adopte o soluţie favorabilă prin a casa decizia primei instanţe cu pronunţarea unei hotărâri de achitare, relatează realitatea.md.

 

Banii au fost transmiși în două tranșe a câte 4.000 şi 2.000 de euro, sub controlul angajaţilor Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI şi procurorilor din cadrul Procuraturii anticorupţie.

Ulterior, au fost desfăşurate percheziţii la domiciliile, birourile de serviciu şi în automobilele bănuiților, care au fost escortați la Procuratura anticorupţie, unde, avocatul a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

În prezent, urmează a fi efectuate alte acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţii, în scopul stabilirii implicării şi altor persoane cu tangenţă la acest caz.

Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții riscă o amendă în mărime de până la 80.000 de lei sau închisoare de la 2 la 6 ani.