Un deținut a fugit din Penitenciarul nr.10 din Goian, din sectorul de tip deschis al închisorii. Cazul a avut loc ieri,  16 iulie, în jurul orei 23:00. Potrivit informațiilor, deținutul își ispășea pedeapsa în Penitenciarul din Goian întrucât era antrenat la lucrări de reparație capitală a sectoarelor de detenție.

evadatTânărul, în vârstă de 23 de ani, este condamnat la 2 ani privațiune de libertate pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, ce a cauzat din imprudenţă o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, săvârşită în stare de ebrietate.

În sectoare de tip deschis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni săvârşite din imprudenţă. Materialele acumulate au fost transmise organelor procuraturii, pentru a se expune în privința acestui caz, conform legislației în vigoare.

Actualmente, angajații sistemului penitenciar, în comun cu organele de poliție, întreprind măsuri operative de căutare şi determinare a locului aflării acestuia. Departamentul Instituțiilor Penitenciare solicită ajutorul tuturor celor care dețin informații despre locul aflării deținutului.