Universităţile vin cu o noutate bună pentru viitorii studenţi: în acest an taxele de studii rămân neschimbate. Acestea încep de la 4.000 de lei şi ajung la 36.000 de lei. Cele mai mari sunt la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, dar şi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţeanu”, relatează Mesager. Astăzi începe admiterea în universităţile din ţară, scrie trm.md.

Astfel, la specialităţile canto academic şi estradă, precum şi la dirijat orchestra şi interpretare instrumentală, studiile prin contract costă între 28.960 de lei şi 36.000 de lei. Studenţi care vor fi înmatriculaţi în bază de contract la Optometrie, Stomatologie şi Farmacie vor scoate din buzunare de la 30.000 de lei până la 32.000 de lei.

La polul opus au rămas facultăţile din domeniul pedagogiei. Cei care vor aplica la Facultatea Filologie de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” vor plăti între 4.400 de lei şi 5.600 de lei.