O uriaşă bucată de gheaţă, de două ori mărimea Qatarului, s-ar putea desprinde curând din Antarctica, avertizează experţii. Dacă Larsen C se va rupe, va fi unul dintre cele mai mari aisberguri din lume, măsurând 6000 de metri pătraţi. Asta înseamnă de patru ori suprafaţa Londrei sau de şapte ori cea a New York-ului, notează CNN.

Larsen C este o porţiune a banchizei Larsen de pe coasta de nord a Antarcticii. Fisura se întinde acum pe 200 de kilometri, lăsând doar 5 km de legătură, avertizează Agenţia Spaţială Europeană. Nu se ştie cu exactitate cât timp va dura până se va rupe complet, scrie mediafax.ro.

Agenţia Spatială monitorizează situaţia prin CryoSat, misiunea lor dedicată pe Antarctica şi Groenlanda, alături de alte două radare ale ESA. Sunt temeri că Larsen C ar reprezenta şi un pericol pentru nave.

„Nu suntem siguri ce se va întâmpla”, spune  Anna Hogg, de la University of Leeds. „S-ar putea sparge în mai multe bucăţi în momentul desprinderii sau la ceva timp după. Întreg sau nu, curenţii îl pot trage către nord, spre Insulele Falkland. Ar putea deveni un pericol pentru nave în Pasajul Drake ”

Larsen C nu este primul aisberg care se rupe aici. În ultimele trei decenii, Larsen A şi B s-au desprins şi ele. Este o situaţie îngrijorătoare ca astfel de bucăţi imense de gheaţă să se rupă, în zona de pe Pământ care se încălzeşte în cel mai rapid ritm, potrivit NASA.

Scindarea Larsen C va produce o vulnerabilitate mare în această parte a planetei, spune NASA. Iar temperaturile cresc tot mai mult. Video: situaţia acum şase luni.