Profesorul Vasile Tătaru (Basil Rimidado) susţine că întâlnirea sa cu ministrul Educaţiei, Monica Babuc, a fost de bun augur. Într-o postare pe Facebook, Vasile Tătaru apreciază faptul că Monica Babuc a manifestat spiritual ospitalităţii.
“Era corect să port o discuție sinceră și fermă cu doamna Ministru Monica Babuc. Și nu regret acest pas. Și-i mulțumesc pentru inițiativă. Ce trebuia să fac? Să strig la doamna ministru? Nu-mi stă în caracter. Iertați-mă. În primul rând este o femeie care a fost dispusă să vorbească cu mine, a manifestat spiritul ospitalității și mi-a promis să țină cont de îngrijorările mele”, a scris Vasile Tătaru.
Anterior, şi Monica Babuc a scris, tot pe Facebook, că discuţia cu Vasile Tătaru a fost una constructivă.
“Am avut ieri o întâlnire şi o discuţie bună cu profesorul Vasile Tătaru (Basil Rimidado). Am încercat să aflu detalii despre dificultăţile cu care se confruntă în activitatea sa de pedagog şi am ajuns ambii la concluzia că acestea pot fi uşor depăşite prin comunicare şi bună cunoaştere a politicilor educaţionale”, a scris Monica Babuc, într-o postar epe Facebook .
Monica Babuc a mai spus că Vasile Tătaru a apreciat reformele derulate în domeniul educational.
“Dl profesor a apreciat reformele pe care le promovăm în educaţie, inclusiv debirocratizarea sistemului, şi a fost plăcut surprins să se familiarizeze cu conţinutul Nomenclatorului tipurilor de documentaţie şcolară, care facilitează concentratrea timpului de muncă a profesorului pentru munca cu elevii şi pefecţionarea sa profesională. În final am concluzionat că orice problemă poate fi depăşită prin efort comun şi bunăvoinţă”, a mai scris Babuc.