În perioada 20-30 iulie la Wroclaw (Polonia) va avea loc a 10-a ediție a Jocurilor Mondiale. Moldova va fi reprezentată de doi kickboxeri și două cupluri la dansuri sportive, transmite IPN.

Dansatorii Gabriele Goffredo și Anna Matus, care au câștigat aurul la ediția precedentă, desfășurată în 2013 la Cali (Columbia), vor evolua în proba latino. O altă pereche, Dumitru Cușnir – Victoria Colesnicenco, va concura în proba standard. La kickboxing pentru Moldova vor evolua Adrian Gologan (86 kg) și Pavel Voronin (91 kg).

Șeful delegației va fi președintele Federației de Dansuri Sportive din Moldova, Petru Gozun.

Jocurile Mondiale reunesc circa 4000 de sportivi care concurează în 37 de sporturi, între care sporturi olimpice și alte genuri de sport care nu figurează în programul Jocurilor Olimpice, precum bowling, wakeboard, escaladă, biliard, sumo, kickboxing sau dansuri sportive.