Republica Moldova înregistrează schimbări foarte bune la capitolul economic. În anul 2016, în Republica Moldova, rata anuală a inflației a fost de 2,4%, cea mai mică din 2009 până în prezent, aceasta fiind și a doua cea mai mică din cei 25 de ani de independență, arată datele Biroului Național de Statistică (BNS), relatate într-un material mold-street.com.

Statisticile arată că Republica Moldova a reușit după 25 de ani de tranziție la capitalism să intre în Occident, cel puțin din punctul de vedere al inflației, dacă la capitolul PIB suntem la sute de ani depărtare.

Astfel, în 2016, rata anuală a inflației a fost de 2,4%, sub nivelul prognozat de 6,3%, de către Banca Națională a Moldovei, însă confirmând parțial prognozele acesteia care anticipa că în trimestrul patru inflația se va deplasa sub limita inferioară a intervalului de variație al țintei de 5 la sută +- 1,5 puncte procentuale.

Este de menționat că aceasta ste a doua oară când rata inflației scade mai jos de 3%, cea mai joasă inflație atestându-se în anul 2009 – 0,4%, iar cea mai înaltă în anii 1992 și 1993 – 1,770% și 2,806%.

Datele BNS relevă că în anul 2016 inflația a scăzut puternic în lunile de vară. În iunie-septembrie, în Moldova s-a înregistrat deflație, scăzând prețurile la gaze naturale – cu 10,1%, energie electrică – cu 9,9%, legume – cu 7%, servicii comunal-locative – cu 4,9% și medicamente – cu 1,2%.

Pentru anul 2017, Guvernul a prognozat o rată a inflației de 4,4%, un curs de schimb de circa 20,70 de lei pentru un dolar și o creștere economică de 3%.

rata_inflatie