Printre oamenii adunați de PAS, PPDA și PLDM la protestul din fața Parlamentului au fost și cetățeni care s-au arătat dezamăgiți de prestația opoziției. Cetățenii spun că nu mai cred că liderii care au ținut cuvântări de la tribună sunt în stare să schimbe lucrurile spre bine. Mai ales după ce organizatorii nu au fost în stare nici măcar să dea startul acțiunii la ora promisă, anunță publika.md.

– Eu nu cred în nimeni și nu cred că al lui Vasile Năstase o să facă ceva ori ai lui nu știu care.

– De ce v-ați schimbat părerea?

– Pentru că nu mai cred în ei.

– Care demnitate și care adevăr? Ce demnitate mai vor ei și ce adevăr? Partidul Acțiune și Solidaritate. Cu ce să ne solidarizăm? Care acțiuni? Pentru ce? Finalul. Eu nu vad finalul lor.

Deşi liderii partidelor de opoziţie au protestat faţă de sistemul de mixt de vot, unii manifestanți habar nu aveau pentru ce au ieşit în stradă.

-Ce înseamnă votul mixt ştiţi?

– Nici nu vreau să ştiu.

Și pentru că începutul acțiunii a fost amânat cu peste o jumătate de oră, unii au mers să își facă puțin curaj cu autorul băuturilor alcoolice. Asta chiar dacă afară erau peste 30 de grade.

– De ce ați venit la protest?

– Am fost și am băut 100 de grame și gata.

– Ce urmează după?

– Mă duc acasă.

– Cât ați consumat?

– 150.

După aproximativ o oră, organizatorii și-au îndemnat susținătorii să meargă în marș spre Delegația UE, iar apoi spre postul de televiziune Moldova 1. Aceștia au blocat drumul, fapt care a provocat nemulțumirea șoferilor și pietonilor, mai ales că în oraș a fost sistată circulația pe mai multe străzi. Oamenii le-au sugerat să se concentreze la lucru, dacă vor bunăstare, nu la proteste care îi deranjează pe alți orășeni.

– Sapa şi la lucru, dar nu să umblăm cu pancartele. Am o oră de când umblu tot oraşul.

– Încercaţi să evitaţi ambuteiajele?

– Da.

– Şi nu v-a reuşit?

– Nu.

– Asta e dezordine, asta-i haos.

-Nu poţi să stai calm în aşa situaţii, dar nu am ce face. Prea des deja proteste, ar trebui să lucreze, cred că, să îşi găsească altă ocupaţie.

–        Da, foarte tare mă deranjează acest eveniment. Să închizi o porţiune de drum, care este foarte solicitată, nu este tocmai o idee bună.

Potrivit poliției, la ora de start a protestului, în fața Parlamentului erau până la o mie de persoane.