Şi lidera PAS, Maia Sandu, a fost implicată în furtul miliardului, atunci când a deţinut funcţia de ministru al Educaţiei în Guvernul Filat. Este opinia liderului PCRM, Vladimir Voronin, exprimată în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune N 4.

“Și ACUM a furat miliardul, deoarece Maia Sandu a fost ministru în Guvernul Filat, care a fost unul din principalii beneficiari ai furtului miliardului. Așa că n-o spălați, să asculte și să înțeleagă ce a meritat. N-o să reușească ei nimic, deoarece ei nu au venit cu scopuri nobile de dezvoltare a țării”, a declarat Vladimri Voronin.

Amintim că deşi Maia Sandu a criticat decizia guvernului privind acordarea garanțiilor de stat către BNM, în perioada când ocupa fotoliul de ministru, lidera PAS a susținut cu votul său această inițiativă. Iar în anul 2016, premierul Pavel Filip a desecretizat stenograma ședinței de Guvern din 7 noiembrie 2014, atunci când miniștrii, inclusiv Maia Sandu, au votat acordarea primei garanții de stat, în valoare de 9,5 miliarde de lei celor trei bănci.Ulterior, primarul de Orhei, Ilan Șor, a declarat că înaintea votului pentru alocarea garanţiei de stat către BEM, Banca Socială şi Unibank, Maia Sandu s-a întâlnit în secret cu Vlad Filat.

”Pot să îți reamintesc că înainte de a vota garanția de stat – timp de o oră și jumătate te-ai aflat la o întâlnire în locul despre care știm eu și tu și persoana cu care erai acolo. Îți aduci aminte?”, se conţine într-un mesaj scris de Ilan Șor pe Facebook.

https://youtu.be/T_FTatSnbnc