La data de 12 august în Republica Moldova a fost marcată Ziua Internațională a Tineretului, care în acest an s-a desfășurat sub genericul ,,Youth Building Peace” (Tinerii construiesc pacea). Cu această ocazie Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, prin componența sa responsabilă de tineret, în comun cu Consiliul Național al Tineretului din Moldova și cu suportul Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), au organizat o serie de manifestări în capitală care vin să pună în valoare rolul și contribuția tinerilor la dezvoltarea societății.

În cadrul Festivalului au fost organizate mai multe târguri, precum târgul de cariere, târgul ONG, cel intercultural, educațional, au avut loc mai multe discuții cu antrenarea tinerilor, ateliere tematice și momente artistice.

În cadrul evenimentului de inaugurare a Festivalului Tineretului care s-a desfășurat la Chișinău, ministrul Educației, Culturii și Cercetării a remarcat prezența activă a tinerilor și interesul acestora manifestat pentru problemele actuale ale societății. “Genericul acestei ediții este unul care exprimă a solicitare din partea întregii societăți internaționale de implicare majoră a tinerilor în provocările cu care se confruntă umanitatea, în valorificarea resursei extraordinare de care dispun tinerii în creativitate, în inovație, în dezvoltarea durabilă a societății din fiecare țară”, a notat oficialul.

Monica Babuc a declarat că Ministerul  Educației, Culturii și Cercetării, care a preluat mandatul în domeniul tineretului și sportului, va face tot posibilul ca documente importante aprobate anterior precum Legea Tineretului și Strategia de Dezvoltare a Tineretului -2020 să fie implementate, iar opinia tineretului să devină tot mai importantă în societate.

Ziua Internațională a Tineretului a fost sărbătorită și la Varnița în cadrul proiectului “Capitala Națională a Tineretului”, unde au fost organizate mai multe acțiuni culturale pentru tineri. De menționat că titlul de Capitală a Tineretului 2018 a fost transmis orașului Cahul, care va continua bunele practici din sectorul de tineret, prin stimularea participării tinerilor și oferirea noilor oportunități de dezvoltare și suport.

babuc babuc2 babuc3 babuc4