„Prin Artă în Europaˮ, concurs de scurtmetraje pentru elevi

0

Elevii cu vârsta cuprinsă între 12 și 19 ani, din municipiul Chișinău, au posibilitatea să participe la cea de-a IV-a ediție a concursului de scurtmetraje cu genericul: „Prin Artă în Europaˮ. Acțiunea vine să promoveze valorile europene și să sporească gradul de conștientizare a beneficiilor integrării europene, transmite IPN.

Direcția generală educație, tineret și sport a punctat că participanții vor forma grupuri de inițiativă, vor învăța despre valorile europene și vor aplica aceste cunoștințe pentru a realiza scurtmetraje artistice sau documentare.

Premiul mare decernat în cadrul concursului este în valoare de 8 mii de lei; Premiul „Simpatia Publiculuiˮ – 7 mii de lei. Pentru locul III participanții vor obține 5 mii de lei, pentru locul II – 6 mii de lei, iar deținătorul locului întâi va primi 7 mii de lei. De asemenea, vor fi acordate mențiunile de 4 mii de lei.

Cele mai bune producții video vor fi premiate în cadrul Galei Laureaților, iar filmele vor fi diseminate pe platforma online a Asociației Obștești „ATU”.

Pentru înscriere, participanții trebuie să completeze online un formular până pe 21 septembrie.

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.