Agenda europeană a R.Moldova, discutată la masa rotundă organizată de Fundația Konrad Adenauer

0 40

Prim-ministra Natalia Gavrilița, a participat la masa rotundă organizată la Berlin de Fundația Konrad Adenauer (KAS). Șefa Executivului a apreciat înalt contribuția KAS la consolidarea democrației, dezvoltarea instituțiilor statului și a societății civile din Republica Moldova, menționând că în pofida instabilității regionale, țara noastră rămâne ferm angajată în procesul de integrare europeană.

„Este responsabilitatea Guvernului de a îndeplini promisiunea pe care am făcut-o atunci când am cerut încrederea oamenilor: că ne vom moderniza statul, vom lupta împotriva corupției, vom crea oportunități economice și vom ridica nivelul de trai. Făcând acest lucru vom aduce Republica Moldova mai aproape de aspirația noastră de a deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene”, a spus Natalia Gavrilița.

În același timp, prim-ministra a menționat că în contextul războiului din Ucraina, în prezent, eforturile autorităților de la Chișinău sunt orientate spre gestionarea crizei refugiaților: „Este o provocare fără precedent pentru Republica Moldova, dar în ciuda resurselor noastre limitate, grație mobilizării societății, a instituțiilor de stat, oamenilor de afaceri, ONG-uri și partenerilor externi, am reușit să le oferim refugiaților condiții decente. Avem nevoie  în continuare de mecanisme de ajutor rapide și flexibile, inclusiv sub formă de sprijin bugetar suplimentar și granturi pentru a menține stabilitatea politică, economică și socială.” 

Prim-ministra a vorbit despre consecințele conflictului militar asupra mai multor domenii importante, referindu-se la întreruperea lanțurilor de aprovizionare, amenințările hibride și, mai ales, creșterea prețurilor. În mod special, Natalia Gavrilița a accentuat criza din sectorul energetic, subliniind că Republica Moldova are nevoie de o revizuire urgentă a politicii energetice existente și de investiții semnificative pentru diversificarea surselor. 

„Ne dorim proiecte concrete cu obiective măsurabile în toate aceste domenii, pentru care sperăm să obținem încrederea și asistența prietenilor noștri europeni. O Moldovă rezistentă reprezintă nu numai o contribuție la o Europă rezistentă, ci și la rezistența Ucrainei – țara care are cel mai mult nevoie de sprijinul și solidaritatea noastră”, a spus Natalia Gavrilița. 

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.