Ambasadorul Republicii Moldova la Uniunea Europeană: Procesul de aderare la UE este unul birocratic și care presupune o muncă enormă

0 34

Republica Moldova nu a solicitat examinarea în regim de urgență a cererii de aderare la Uniunea Europeană, așa cum a făcut-o Ucraina. Despre aceasta a vorbit șefa Misiunii Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană, ambasadorul Daniela Morari.
” Nu există un astfel de proces de fast track. Acest lucru a fost menționat și în declarațiile de presă ale oficialilor europeni și dacă parcurgeți concluziile și declarațiile de la Versailles nu este un astfel de fast track”, a declarat Morari, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.
Ambasadorul a menționat că procesul este unul birocratic, care presupune o muncă enormă, dar care este doar în avantajul Republicii Moldova. Morari a explicat că, în urma deciziei liderilor UE din 11 martie de la Versailles, Comisia Europeană urmează să prezinte țării noastre un chestionar cu peste o mie de întrebări.
”Trebuie să mergem conform pașilor în procesul de aderare. Adică, nu este acum o altă procedură decât cea pe care a menționat-o ca să primim acest chestionar să răspundem la aceste întrebări, să prezentăm toată informația care este solicitată. Este vorba de câteva mii de întrebări. Volumul este enorm. (…) Așa au trecut toate țările care deja sunt membre ale UE și acum statele din Balcanii Occidentali. Este adevărat, cu fiecare val procesul este mult mai complex și include mult mai multe detalii”, a menționat diplomatul.
Șefa Misiunii Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană a adăugat că, la această etapă, nu putem vorbi despre termenele concrete până țara noastră va obține statutul de candidat.
”Este greu de a face o estimare de timp, fiindcă unicele exemple de timp sunt ultimele, a statelor din Balcanii Occidentali, Bosnia și Herțegovina este ultima care a completat un astfel de chestionar și, dacă nu greșesc, a durat doi ani până a completat acest chestionar. (…) Nu știu cât de relevant este de a face paralele cu calendarele estimative prin care au trecut Balcanii Occidentali, dar este un volum enorm de muncă, de aceea va depinde cum vom reuși să ne organizăm”, a spus Morari.
Șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău a declarat, recent, că UE nu va face abstracție de la regulile stricte ale procesului de integrare europeană pentru niciun stat care va aspira la acest statut.
La 3 martie, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat cererea de aderare a țării la Uniunea Europeană. Documentul a fost semnat după ce același lucru l-au făcut Ucraina și Georgia.

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.