ASP prezintă noi detalii despre cartea electronică de identitate

După votarea proiectului de lege pentru modificarea Legii privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte în lectura finală, ASP va începe procedura de pregătire a producției cărților electronice de identitate și eliberarea lor, începând cu prima jumătate a anului 2025.

Potrivit Agenției Servicii Publice, cartea electronică de identitate va avea dimensiunea unui card bancar, standardizat internațional, iar actul va fi eliberat începând cu vârsta de 14 ani.

Reprezentanții ASP menționează că termenul maxim de valabilitate al acestuia va fi de zece ani, iar costul orientativ al cărții electronice de identitate va fi de circa 280 de lei.

„Versiunea actuală a buletinelor de identitate ale cetățenilor R. Moldova a fost aprobată în anul 1994 și de atunci nu a suferit nicio îmbunătățire viabilă. Astăzi, la 30 de ani de la apariția primului act de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, cu IDNP inclus, se impune actualizarea acestuia. Prin decizia Consiliului European din data de 23 iunie 2022, Republica Moldova a obținut statutul de stat candidat. Unul din obiectivele agendei de asociere îl constituie punerea în circulație a noilor tipuri de acte de identitate, îmbunătățite din punctul de vedere al securității”, precizează ASP.

Agenția Servicii Publice explică că această carte electronică de identitate va putea fi folosită ca:

  • document de identificare a titularului pe teritoriul R. Moldova;
  • document de călătorie pentru traversarea frontierei – în condițiile unui acord interguvernamental. Actualmente, cetăţenii Republicii Moldova au posibilitatea de a călători în baza buletinului de identitate în Ucraina şi Turcia. Odată cu punerea în circulaţie a cărţii de identitate, ce va corespunde rigorilor standardelor minime de securitate şi în care vor fi integrate datele biometrice, va fi posibilă extinderea listei statelor în care cetăţenii Republicii Moldova vor putea beneficia de dreptul la libera circulaţie în baza acestui act de identitate, care va servi şi ca document de călătorie;
  • document de identificare electronică în sistemele informaționale ale instituțiilor publice pentru a beneficia de diverse servicii publice electronice, dar şi pentru semnarea actelor, cererilor sau declarațiilor oficiale fără a fi nevoie să te prezinți la oficiile instituțiilor publice.
Comments (0)
Add Comment