Drumarii din capitală intervin pentru curățarea străzilor și repararea infrastructurii

Drumarii din Capitală intervin pe străzile din oraș pentru a evacua nămolul adunat și pentru a repara indicatoarele și alte elemente de infrastructură. Astfel, săptămâna trecută, arterele principale din oraș, zonele stațiilor de așteptare a transportului public, dar și pasajele subterane, au fost curățate de nămol, atât manual, cât și mecanizat, în total fiind efectuate 90 de curse de evacuare a nămolului.

De asemenea, pentru sporirea siguranței în trafic, au fost reparate 64 de indicatoare rutiere, iar alte 58 au fost înlocuite, în locul celor deteriorate.

„Pentru asigurarea circulației rutiere în condiții satisfăcătoare, au continuat lucrările de lichidare a situațiilor de avariere, prin plombare cu asfalt rece a gropilor, atât pe străzile principale și secundare din oraș, cât și pe drumurile din suburbii, pe care se deplasează transportul public municipal. Totodată, circa 270 de elemente ale canalizării pluviale au fost curățate de gunoaie și nămol, pentru a spori capacitatea de evacuare a apelor provenite din precipitații”, mai precizează Primăria Chișinău.

În cadrul proiectelor de reabilitare a infrastructurii rutiere, contractate de Direcția Generală Mobilitate Urbană, continuă lucrările de reparație a podului din strada Mihai Viteazul, iar pe bd. Decebal, sunt în plină desfășurare acțiunile de reabilitare a zonelor pietonale, pe tronsonul str. Trandafirilor – bd. Iu. Gagarin.

Tot cu referire la trotuare, municipalitatea informează că, săptămâna curentă, vor începe lucrările pe bd. Renașterii Naționale, unde va fi reparată zona pietonală, partea dinspre Circ.

Comments (0)
Add Comment