Fotbal în grădinițe, un nou proiect al Federației Moldovenești de Fotbal

Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) anunță lansarea unui nou proiect pentru copiii din instituțiile de educație timpurie din Republica Moldova – „Fotbal în grădinițe”. Obiectivul acestuia constă în încurajarea micuților din întreaga țară să practice sportul și să ducă un mod de viață sănătos. 

Inițiativa vine în ajutorul părinților care nu au acces la secțiile de sport sau nu dispun de resurse pentru a-și duce copiii la astfel de activități. În cadrul grădinițelor, copiii vor beneficia de antrenamente de calitate, având la dispoziție echipament și instructori specializați”, anunță FMF.

Federația dă asigurări că activitățile sportive vor fi adaptate nevoilor copiilor. Acestea, precizează sursa, nu se vor limita doar la fotbal, ci vor viza și dezvoltarea generală, coordonarea și motricitatea specifică vârstei. Activitățile urmează să se petreacă în grădinițe în prima sau a doua jumătate a zilei. Fiecare copil se va putea ocupa trei ori pe săptămână, câte 30 min.

Grădinițele care se vor implica în proiect vor beneficia de echipamente specifice, precum mini-porți mobile, mingi, elemente de delimitare a suprafeței de joc, scărițe și veste de joc.

Comments (0)
Add Comment