Agenția Națională Transport Auto (ANTA) anunță că, potrivit prevederilor Codului transporturilor rutiere, biletele pentru transportul rutier de persoane vor fi comercializate prin intermediul Sistemului informațional „e-Bilet” sau al altor sisteme proprii de vânzare, interconectate cu acesta.
„Până la lansarea oficială a Sistemului „e-Bilet”, vânzarea biletelor va fi realizată la casele de bilete ale autogărilor, de către operatorii de transport rutier, prin intermediul terminalelor speciale sau agențiilor de vânzare a biletelor. În cazul în care aceste opțiuni nu sunt disponibile, biletele vor putea fi achiziționate direct de la conducătorul auto sau de la taxator, cu eliberarea bonului fiscal”, anunță ANTA.
În acest context au fost operate modificări la HG141/2019 cu privire la aplicarea echipamentelor de casă și de control la efectuarea decontărilor și, începând de azi, 6 septembrie 2024, bonul fiscal emis de echipamentele de casă și de control, pentru transportul rutier de persoane în trafic raional și interraional, va trebui să conțină următoarele informații:
- Denumirea rutei – indicând traseul specific al cursei.
- Denumirea stațiilor de plecare și de sosire – pentru a clarifica punctele de început și sfârșit ale călătoriei.
- Data și timpul pornirii cursei – pentru a stabili ora exactă a plecării.
- Numărul locului – specificând locul rezervat în vehicul.
- Costul călătoriei/bagajului – reflectând suma achitată pentru transportul persoanelor și/sau bagajelor.
- Codul cotei TVA – pentru asigurarea conformității fiscale.
- Data și timpul vânzării biletului – indicând momentul emiterii bonului.
- Numărul de înmatriculare a vehiculului – pentru identificarea vehiculului utilizat.
- Denumirea operatorului/prestatorului serviciului (cursei) – menționând entitatea responsabilă de efectuarea cursei.
- IDNO operatorului/prestatorului serviciului (cursei) – codul unic de identificare al operatorului.
„Prin aceste măsuri se vor asigura transparența și eficiența în gestionarea transportului public de persoane, ceea ce va aduce beneficii semnificative atât pentru cetățeni, cât și pentru operatorii de transport”, comunică ANTA.