Tarlev cere reforme pentru crearea locurilor de muncă și bunăstare economică

Fostul premier Vasile Tarlev a subliniat importanța dezvoltării economiei naționale într-o recentă declarație, afirmând că sectorul real al economiei trebuie să fie prioritar.

Tarlev a declarat: „Fără economie dezvoltată și protejată, noi nu avem perspectivă. Sectorul real al economiei naționale este necesar să fie în capul mesei.”

El a explicat că dezvoltarea economică este esențială pentru crearea de locuri de muncă bine plătite, generarea de venituri pentru bugetul de stat și susținerea altor domenii importante.

„Asta trebuie să fie. Va fi economia dezvoltată, vom avea locuri de muncă, bine plătite, impozite în buget și de aici se vor începe celelalte: cultură, educație, medicină, pensii, burse – tot. Asta este bunăstarea”, a declarat Tarelv.

Vasile Tarlev a adăugat că, în prezent, numărul întreprinderilor este foarte mic și că multe dintre ele se confruntă cu dificultăți.

vasile tarlev
Comments (0)
Add Comment