Tinerii ambasadori UE promovează sportul printr-o competiție de volei feminin la Drochia

Tinerii Ambasadori pentru Uniunea Europeană din Drochia au organizat o activitate pentru a aduce oamenii pasionați de volei împreună, la o competiție de volei feminin. Într-o atmosferă plină de adrenalină și susținută de un public activ, echipele de volei feminin a patru școli din raionul Drochia s-au dedicat la maximum în lupta lor pentru cupa de aur.

În incinta sălilor de educație fizică a IPLT „Ștefan cel Mare” s-au întâlnit în după-amiaza zilei de 27 septembrie 2024, într-un meci ce a ținut spectatorii cu sufletul la gură, Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare”, Liceul Teoretic „Bogdan Petriceicu -Hașdeu”,  Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” și Gimnaziul „Viorel Cantemir” din satul Sofia. Competiția s-a desfășurat în cadrul unei competiții amicale de volei și a fost una dintre cele mai îndrăgite confruntări ale sezonului. La această activitate a fost prezent Vasile Cemortan, Președintele raionului Drochia; Rodica Ojovan, șefa Direcției Educație; Svetlana Capcelea, directoarea liceului-gazdă „Ștefan cel Mare”; Elena Filip directoarea adjunctă a instituției-gazdă și Sergiu Vrabie, directorul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”. De asemenea sălile sportive erau pline de susținători din toate școlile participante care purtau cu ei speranța victoriei.

Activitatea s-a început cu o cuvântare din partea Președintelui Raionului, șefei Direcției Educației și a organizatorilor, care au delectat participanții, cât și susținătorii, cu o serie de cuvinte îmbietoare, încurajări și urări de bine.

Jocurile s-au desfășurat în paralel, în ambele săli a liceului, pentru a oferi disponibilitatea unor meciuri jucate mai eficient și rapid. Patru echipe din cele mai bune au luptat până la ultima suflare, în speranța că o să ia acasă cupa oferită de Ambasadori.

Prima rundă de meciuri a avut loc între  LT „Ștefan cel Mare” și LT „B. P.-Hasdeu”, într-o sală, iar în sala opusă, LT „M. Eminescu” și Gimnaziul „Viorel Cantemir” din satul Sofia s-au înfruntat în arta mânuirii mingii.

Într-o primă competiție LT „Ștefan cel Mare” a început în forță, impunându-se cu un joc rapid și eficient. Servirile puternice și blocajele impecabile au destabilizat adversarele hasdeiene, care s-au chinuit să găsească un ritm constant. Meciul s-a făcut remarcat prin răsturnările de situație care au tot încins atmosfera. Cu toate acestea, spre finalul setului, fetele de la LT „B. P.- Hasdeu” au avut o revenire spectaculoasă, pierzând o repriză și câștigându-le pe celelalte două decisive.

În sala opusă, eminescienele, făceau furori în lupta contra Gimnaziului „Viorel Cantemir” din satul Sofia. Jonglau cu mingea în aer și o trimiteau spre pământ cu o viteză aproape nedeslușibilă, băgând spaima în echipa adversară, arătându-le tuturor că reputația și-au câștigat-o pe dreptate. Sofiencile au ținut piept câtorva lovituri cosmice venite din partea adversarelor, însă nu a fost îndeajuns. În final LT „M. Eminescu” a câștigat ambele reprize.

A doua rundă a avut loc între LT „B. P.- Hasdeu” împotriva LT „M.Eminescu” și  Gimnaziul  „Viorel Cantemir” din satul Sofia contra  LT „Ștefan cel Mare”.

Partidele dintre LT „B.P.-Hasdeu” și LT „M. Eminescu” au fost atât de fierbinți, încât îți era mai mare dragul să te uiți. Acest meci a fost unul extrem de echilibrat, ambele echipe dând dovadă de determinare și o bună organizare tactică. Atacurile și apărarea au fost la un nivel înalt, iar scorul a fost strâns până la final. Totuși, echipa eminescienelor a fost mai ageră și perspicace, gestionând mai bine punctele critice și câștigând meciul cu 2-0, spre marea tristețe și frustrare a oponentelor lor.

Aceste două meciuri finale au fost cele mai intense și dramatice. LT „Ștefan cel Mare” a avut ca ultim oponent pe LT „M. Eminescu” și Gimnaziul „Viorel Cantemir” din satul Sofia, care s-a luptat contra LT „B.P.-Hasdeu”, înregistrând un meci plin de emoții trăite la maxim.

Pe parcursul acestui meci publicul a fost ridicat în picioare de mai multe ori, a rămas cu respirația întretăiată, odată ce punctele s-au succedat într-un ritm alert. Echipa eminesciană a avut câteva momente de glorie, însă nici echipa ștefănelelor nu a cedat nicio clipă.

Totuși în cele din urmă, după mai multe schimburi spectaculare de lovituri, echipa LT „M. Eminescu” a dat ultimul gol care a rămas în istoria echipei ca fiind cel mai spectaculos gol al sezonului. Șoc! Fericire! Suferință! Urale și liniște..

În final s-a produs și decernarea de premii la care toți participanții au primit câte un chit din partea Ambasadorilor pentru Uniunea Europeană, în care se regăseau câte un tote bag, un tricou, un pix, un chipiu și un ecuson. De asemenea fiecare participant a primit câte o medalie, iar locul întâi s-a bucurat de marele Trofeu.

Rezultatele clasificărilor au fost următoarele: Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”- locul I

Liceul Teoretic „Bogdan Petriceicu Hașdeu”- locul ll

Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare”- locul lll

Gimnaziul „Viorel Cantemir” din satul Sofia- locul lV

Fie că s-au clasat pe locul I, fie că nu au ajuns pe podium, toate echipele au demonstrat un înalt profesionalism în meciuri memorabile care au soldat cu imortalizarea unor momente veritabile, ce vor rămâne în sufletul și pe buzele multora de azi înainte!

A fost o competiție senzațională, cu o măiestrie inegalabilă de mânuire a mingii, cu faze ce-ți captau privirea și momente de suspans duse la cote maxime.

Un mesaj important pe care organizatoarea inițiativei, Aliona Cociorvă a vrut să-I transmită a fost promovarea sportului feminin și încurajarea participării femeilor în activităţile sportive. Motivând că voleiul feminin este un exemplu remarcabil de forță, dedicare și talent. Femeile din Republica Moldova trebuie să fie susținute în a se implica activ în sport, iar astfel de evenimente sunt esențiale pentru creșterea interesului și vizibilități acestui fenomen. Prin sport, se oferă nu doar oportunități de dezvoltare personală, ci și de consolidare a egalității de șanse între femei și bărbați.

Ca corespondentă voluntară a HUB-ului Tinerilor Scriitori și Jurnaliști, am avut onoarea să solicit opinia președintelui raionului, Vasile Cemortan, în ce privește organizarea unei astfel de inițiative, despre care dumnealui a menționat, că a fost invitat de reprezentantul Tinerilor Ambasadori din Chișinău, Alexandru Zbanca, alături de reprezentanta raionului Drochia, Aliona Cociorvă: „Consider că este o inițiativă cu impact pentru mai multe persoane cu spirit civic, deoarece tinerii sunt cei care au viitorul țării în mâini și trebuie să promoveze cultura noastră în Uniunea Europeană. Desigur că o astfel de competiție de volei este bună, deoarece aici se strâng mai mulți oameni, se creează prietenii și apare posibilitatea de a se implimenta mai multe proiecte pe viitor.Pot spune că tânăra generație este foarte activă, deși aveam impresia că tinerii din raionul Drochia nu sunt prea implicați, acum observ ca aceștia sunt foarte bravo, energici, puternici și dezvoltați fizic și se implică cu mult interes,  având succes în activitățile lor. Alese mulțumiri  aduc Ambasadorilor pentru Uniunea  Europeană, pentru finanțarea acest proiect și tinerei activiste din raionul Drochia, Aliona Cociorvă, care a stat la baza organizării unei astfel de activități, prin care au fost promovate valorile Europene, s-a încurajat implicarea tinerei generații în cadrul activităților social-culturale, promovând egalitatea de gen, prin încurajarea femeilor de a se implica activ în diverse genuri de sport. Această activitate a avut un impact semnificativ asupra tinerilor și a motivat implicarea activă în societatea în care trăim!”

sursa

competițieDrochiauevolei
Comments (0)
Add Comment