Asociația Grănicerilor condamnă inițiativa PAS, „care impune cenzura și dictatura în R.Moldova”

0 47

Asociația Obștească „Asociația Grănicerilor” condamnă inițiativa legislativă a majorității parlamentare PAS cu privire la securitatea informațională. Membrii Asociației au adresat o scrisoare deschisă actualei guvernări, prin care atrag atenția că documentul atentează la libertatea de exprimare, drepturile fundamental ale omului, garantate de Constituția Republicii Moldova, care este Legea Supremă a Statului.

„În acest context, sugerăm să fie consultate prevederile art. 5 din Constituție care expres indică că „democraţia în Republica Moldova se exercită în condiţiile pluralismului politic, care este incompatibil cu dictatura şi cu totalitarismul”. Această inițiativă nu este altceva decât o tentativă de a introduce cenzura și dictatura, pentru a putea fi condamnat un regim totalitar și a lupta cu stafiile. Apropo, nu este cumva o variantă autohtonă a mccarthy-ismului (panică roșie)?”, se arată în mesajul Asociației.

Autorii scrisorii spun că iarăși se încearcă a dezbina societatea „și a lupta cu trecutul și monumentele, fiind o tentativă nesăbuită de a interzice istoria statului nostru, în parte ce se referă la perioada sovietică, care, indiferent de viziunile politicienilor, a fost și nu poate fi schimbată. Valorile militar-patriotice și faptele de eroism ale grănicerilor sovietici din timpul celui de-al II-lea Război Mondial, au constituit un exemplu elocvent al devotamentului față de Jurământul militar, al onoarei, demnității și virtuții militare pentru toate generațiile de grăniceri ai Republicii Moldova”.

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.