Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a contestat la CC așa-numita „lege pre-vetting”

0 32

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au depus o sesizare la Curtea Constituțională (CC), pentru verificarea constituționalității așa-numitei „legi pre-vetting”, care a fost adoptată în Parlament de către majoritatea PAS. Vicepreședintele Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, deputatul socialist, Vasile Bolea, a declarată că aspectele din această lege, care vizează procedura de pre-vetting, sunt în afara câmpului constituțional. Totodată, BCS este de părerea că prin această lege se atentează la independența Justiției.

„Un mecanism asemănător a fost propus de colegii din PAS în 2019 și viza alegerea Procurorului General printr-o procedură care nu era conformă Constituției. Acum se propune o procedură asemănătoare, care vizează viitorii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și ai Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Existența unei Comisii care se va ocupa cu preselecția candidaților pentru a ocupa posturi în CSM și CSP, după părerea noastră, este neconstituțională, deoarece nu este prevăzută în Constituție o asemenea procedură. Se atentează la prerogativele Adunării Generale a Judecătorilor și a Adunării Generale a Procurorilor, care urmează să aleagă din rândul judecătorilor și procurorilor membri în CSM și CSP”, a explicat Vasile Bolea.

Deputatul a precizat că în sesizarea depusă de la CC, s-a făcut referire și la avizul Comisiei de la Veneția, în care au fost aduse unele critici, la acel moment.

„Acele critici nu au fost reparate în proiectul deja votat”, spune Bolea.

Precizăm că în data de 10 februarie, deputații au adoptat, în lectură finală, proiectul care prevede evaluarea integrității candidaților pentru funcția de membru al CSM și CSP.

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.