Ceban: O nouă subterană a început a fi reparată. Lucrările sunt complexe

0 32

O nouă subterană a început a fi reparată. Potrivit primarului general Ion Ceban, este vorba de una dintre cele mai mari treceri subterane din capitală, din str. Ion Creangă 2, intersecţie cu bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, în preajma Universităţii Pedagogice.

„Aceasta nu a mai fost reabilitată anterior niciodată, iar în ultimii ani prezenta pericol pentru persoanele care trec pe acolo: murdară, cu scări avariate şi fără lumină. Costul total al lucrărilor de reparaţie sunt de circa 4 mil. de lei, jumătate din sumă este contribuția Primăriei Chișinău, cealaltă jumătate este suportul din partea oraşului Galaţi, România. Contractul de executare este pe 10 luni.

Pentru că fluxul de persoane care trec zilnic prin această subterană este mare, lucrările de reparaţie vor fi efectuate treptat, fără a limita accesul oamenilor”, a declarat edilul.

De precizat că lucrările sunt complexe şi presupun reconstrucţia scărilor de acces şi a rampelor pentru persoanele cu necesităţi speciale, reparaţia tavanului, modernizarea sistemului de iluminat, reparaţia pereţilor şi a spaţiilor comerciale, curăţarea sistemului de canalizare pluvială și instalarea camerelor de supraveghere video.

„Până la sfârşitul mandatului, îmi propun ca toate trecerile subterane din capitală să fie reparate”, a conchis acesta.

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.