Cine din reprezentanții clasei politice au pus pe umerii cetățenilor povara miliardului furat – la această întrebare urmează să răspundă o anchetă inițiată de deputații BCS

0 42

Inițiativa fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor cu privire la crearea unei comisii parlamentare de anchetă cu scopul elucidării circumstanțelor emiterii garanțiilor de stat și a emisiunii monedei naționale în anii 2014-2015, care în consecință au dus la frauda bancară, a fost publicată pe pagina oficială a Legislativului. Propunerea a venit în contextul deciziei Curții Constituționale care a stabilit că Guvernul și BNM au emis garanțiile de stat în valoare de peste 14 miliarde de lei cu încălcarea Constituției.

Potrivit documentului, Comisia de anchetă va antrena în activitatea sa toate autoritățile statului responsabile, va audia părțile și persoanele implicate și va prezenta Parlamentului, în termen de până la 60 de zile, raportul cu privire la elucidarea circumstanțelor emiterii Garanțiilor de stat, precum și a emisiei monedei naționale de către Banca Națională a Moldovei în valoare de 9,5 miliarde de lei și, respectiv, de 5,34 miliarde de lei.
Amintim, săptămâna trecută, deputații BCS au propus o comisie de anchetă care să identifice politicienii implicați în frauda bancară, însă majoritatea PAS a amânat votul.

”Propunem crearea comisiei parlamentare de anchetă cu stabilirea factorilor politici care au elaborat și realizat acele crime, ilegalități. Este vorba despre conducerile Guvernului, Parlamentului, a BNM și acele instituții care fie au acoperit aceste ilegalități, fie au tăcut și nu au făcut nimic pentru a împiedica producerea acestor crime. Comisia, în opinia autorilor, va stabili rolul clasei politice, a liderilor partidelor politice, a conducerii Parlamentului și Guvernului, și a celor care trebuie să răspundă în fața legii chiar și după 8 ani. Aceste crime nu au termen de prescripție, cetățenii în afară ca achită datoriile pentru miliardele furate cu dobândă, așteaptă dreptate și ca legea să lucreze, iar cei vinovați să fie trași la răspundere”, a declarat vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, Secretarul executiv al PSRM.

Propunerea nu a fost susținută atunci de deputații PAS. Vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, a declarat că inițiativa trebuie consultată în fracțiune, iar la ședința următoare a Parlamentului să se revină la procedura de vot.

Deputații PSRM au atras atenția, în cadrul unei conferințe de presă, că cele peste 14 miliarde de lei date băncilor falimentare sunt întoarse anual de cetățenii Republicii Moldova. Datoria a fost eșalonată pe o perioadă de 25 de ani cu o dobândă de 5%. Doar în acest an, din buget vor fi achitate 894 de milioane de lei, dintre care 604 milioane de lei este rata procentuală. În total, 25 de miliarde de lei urmează a fi întoarse de cetățeni până în 2041.

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.