Compania Wizz Air reia zborurile Chișinău-Budapesta
Compania aeriană Wizz Air reia zborurile Chișinău-Budapesta. La 2 aprilie, compania avia a sărbătorit zborul inaugural din 2024 de la Chișinău către Budapesta, marcând o etapă importantă în angajamentul Wizz Air de a oferi opțiuni de călătorie convenabile pentru pasagerii moldoveni.
„Suntem încântați să relansăm ruta Chișinău-Budapesta, extinzându-ne astfel rețeaua și oferind călătorilor moldoveni mai multe opțiuni pentru a explora Europa. La Wizz Air, ne angajăm să oferim tarife accesibile, servicii excelente și opțiuni de călătorie sustenabile, asigurându-ne că pasagerii se pot bucura de călătorii fără probleme și memorabile alături de noi”, a spus Valeria Bragarenco, Corporate Communications Manager la Wizz Air.
De curând, operatorul a reluat cursele către Veneția, Roma, Milano și Londra.
Pe 24 februarie, odată cu războiul provocat de Rusia în Ucraina, Wizz Air a suspendat temporar toate operațiunile de zbor din R. Moldova. Ulterior, compania a anunțat că cursele regulate de pe Aeroportul Internațional Chișinău vor fi relansate în septembrie.
Urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM pentru știri de ultimă oră!