Doi bărbați din sudul țării – reținuți pentru organizarea migrației ilegale în privința a patru cetățeni turci

0 43

Angajații Poliției de Frontieră în coordonare cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au reținut doi bărbați – membri ai unui grup criminal organizat, care se angajaseră să faciliteze călătoria a patru cetățeni din Turcia spre Polonia, prin Ucraina, cu pașapoarte moldovenești falsificate.

Trebuie menționat faptul că cetățenii turci nu pot călători în Uniunea Europeană fără vize. Pentru ca să-și atingă scopul propus, cei patru bărbați au sosit în Moldova în ianuarie a.c., în calitate de turiști și s-au cazat la hotel. Ulterior, grupul criminal a întreprins un șir de acțiuni ilegale de pregătire a migrației ilegale, inclusiv le-a pus la dispoziție pașapoarte moldovenești falsificate. Pentru serviciul ilegal prestat, aceștia au perceput de la fiecare din victime a câte 4000-6000 EUR.

Însă, cetățenii turci au fost deconspirați la traversarea frontierei spre Ucraina, prin punctul de trecere a frontierei Ceadâr-Lunga. Ulterior, aceștia au cooperat cu autoritățile de investigație, pentru stabilirea persoanelor responsabile de această infracțiune. Drept rezultat al cooperării acestora și altor probe acumulate, oamenii legii au desfășurat marți șase percheziții la Comrat, Vulcănești și Cantemir pentru noi probe privind organizarea migrației ilegale.

Urmare a percheziilor, doi membri ai grupului criminal au fost reținuți pentru 72 de ore. Aceștia au și un istoric infracțional – un bărbat a fost cercetat pentru dezertare, iar în privința celui de-al doilea, în 2016 a fost trimis în instanța de judecată un dosar penal de învinuire pentru infracțiunea care incriminează confecţionarea, deţinerea, vînzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false. În etapa imediat următoare, procurorii PCCOCS vor solicita arestarea lor preventivă, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor și stabilirea complicilor, timp în care aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției.

Anterior, cu sprijinul Ambasadei Turciei la Chișinău, cei patru cetățeni turci s-au reîntors acasă. 

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.