După de 15 ore de căutări, doi copii din raionul Cantemir au fost găsiți de polițiști

0 32

Doi frați  din satul Capaclia, raionul Cantemir, care au dispărut ieri de acasă și care au fost căutați de circa 70 de cu câini şi voluntari, au fost găsiți vii și nevătămați. 

La  data de 6 februarie,  în jurul orei 16:00, polițiștii din Cantemir au fost alertați de asista medicală din satul  Capaclia,    precum că, doi copii, o fată de 14 ani și un  băiat de 7 ani, au plecat de la domiciliu într-o direcție necunoscută și nu au mai revenit.

Colegii noștri de la IP  Cantemir, Leova,  Cahul alături de echipe formate din angajați IGPF, IGC, Serviciul chinologic  și voluntari s-au mobilizat de urgență, și au început căutările.

Ca urmare a acțiunilor întreprinse, inclusiv pe parcursul nopții,  minorii au fost găsiți azi dimineața, la o familie din sat, aceștia invocând că buneii nu sunt acasă, fiind plecați în alt sat.

Apreciem mobilizarea tuturor celor implicați!

În acest context, venim repetat cu un apel către părinți sau adulți în grija cărora se află copiii, să sesizeze Poliţia în mod de urgenţă la constatarea dispariției, fapt care va spori şansele ca copilul să fie depistat în termen restrâns şi reintegrat în familie sau într-un serviciu de plasament alternativ.

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.