Elevii din Chișinău beneficiază de carduri gratuite pentru împrumutul cărților la Bibliotecile Municipale

0

Elevii din Chișinău pot obține gratuit carduri care le oferă posibilitatea să împrumute cărți la orice filială a Bibliotecii municipale „B.P. Hașdeu”. Doritorii se pot adresa la oficiile deschise la locul de trai sau din apropierea liceului unde învață. La rândul lor, angajații bibliotecii vor vizita în perioada următoare instituțiile școlare, în cadrul unei campanii de informare, transmite IPN.

Directorul general al Bibliotecii „B.P. Hasdeu”, Mariana Harjevschi, a precizat că deținătorii cardurilor se bucură de un șir de oportunități: accces și căutări în catalogul electronic, cărți în format electronic, cardul fiind o portiță spre resursele bibliotecii aplicate în mediul online. Cardul poate fi obținut în orice perioadă a anului, a menționat șefa bibliotecii.

„Credem că cei aproape 10 mii de copii înscriși în clasa întâi sau cei peste 100 de mii de elevi din Chișinău vor fi parte a ofertei lansate de Biblioteca municipală. Dorim să atragem cititori noi și să-i fidelizăm pe cei vechiˮ, a declarat Mariana Harjevschi.

Viceprimarul Capitalei, Angela Cutasevici, și-a exprimat convingerea că biblioteca va reuși să atragă mulți vizitatori și cititori, care vor descoperi o gamă variată de servicii. În ultimii ani, biblioteca „B.P. Hașdeu” a extins semnificativ oferta de servicii, inclusiv prin implicarea copiilor în diverse activități interactiv-educative.

Șeful adjunct pentru educație al Capitalei, Daniela Munca-Aftenev, ambasadoarea Bibliotecii Municipale „B.P. Hașdeu”, a subliniat ca dragostea față de lectură în rândul copiilor este importantă, mai ales în era tehnologiilor. Aftenev speră că „acest card își va atinge scopul de a aduce noi citori la bibliotecă și să-i fidelizeze pe cititorii existenți, care sunt în așteptarea evenimentelor interesante, creative pentru toți, mici și mari”.

Pe parcursul campaniei, fiecare filială va organiza ateliere și demonstrații privind utilizarea resurselor digitale ale bibliotecii: baze de date, e-books, platforme onlinde de studii. De asemenea, vor avea loc întruniri cu personalități, ambasadori ai campaniei, care vor discuta despre rolul și importanța digitalizării. Vor fi organizate tombole cu premii pentru utilizatori și un concurs pentru cel mai creativ decor cu participarea bibliotecarilor.

Fă-ți telefonul mai inteligent cu știrile Evenimentul.md. Abonează-te și fii mereu la curent!

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.