Premierul etiopian Abiy Ahmed a fost distins vineri cu Premiul Nobel pentru Pace 2019, pentru acţiunile pe care le-a întreprins în favoarea reconcilierii ţării sale cu Eritreea, a anunţat Comitetul Nobel norvegian, potrivit AFP.

Abiy Ahmed, în vârstă de 43 de ani, este artizanul unei reconcilieri spectaculoase între ţara sa şi Eritreea. Premierul etiopian este recompensat „pentru eforturile sale în vederea atingerii păcii şi în favoarea cooperării internaţionale, mai ales pentru iniţiativa sa hotărâtoare vizând să soluţioneze conflictul frontalier cu Eritreea“, a declarat preşedinta Comitetului Nobel norvegian, Berit Reiss-Andersen.

Etiopia şi Eritreea au fost angajate între 1998 şi 2000 într-un război la frontieră soldat cu zeci de mii de morţi, încheiat la 17 septembrie 2018 cu un acord de pace semnat de noul premier reformist pe atunci Abiy Ahmed şi preşedintele din Eritreea, Isaias Afwerki, şi care a pus capăt oficial unei perioade de 20 de ani de întrerupere a relaţiilor diplomatice.

Premiul, în valoare de nouă milioane de coroane suedeze – circa 830.000 de euro -, va fi înmânat oficial în cadrul unei ceremonii la Oslo, capitala Norvegiei, la 10 decembrie, ziua morţii inventatorului dinamitei.