Furt din locuință prejudiciul căruia depășește suma de 110 000 lei

0

Recent, ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Buiucani, în urma măsurilor întreprinse au reținut doi bărbați cu vârstele de 29 și respectiv 45 de ani, originari din mun. Chișinău și Soroca, fiind suspectați de comiterea unui furt din locuință.

Polițiștii au fost sesizați la data de 04 noiembrie, de către proprietarul locuinței de pe str. Lacului or. Vatra, comunicând că din locuință i-au fost sustrase mai multe bunuri materiale.  La locul faptei imediat s-a deplasat grupa operativă a inspectoratului pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. În urma cercetării la fața locului polițiștii au stabilit că făptașii au pătruns în locuință prin forțarea geamului din termopan de unde au sustras mobilă, electrocasnice, dar și instrumente electrice.

Prejudiciul cauzat a fost estimat de către proprietar la 110 800 lei.

În acest context pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală iar ofițerii de investigație au dispus un șir de măsuri de investigație pentru depistarea suspecților. Astfel în urma măsurilor făptașii  au fost reținuți pe urme fierbinți și escortați la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale aceștia și-au recunoscut vinovăția

Este de menționat că suspecții nu sunt la prima abatere anterior fiind judecați pentru infracțiuni analogice.

Bărbații au fost plasați în arest pentru 30 de zile și sunt cercetați penal pentru furt, care conform legislației în vigoare se pedepsește cu amendă în mărime de la 32 500 lei la 67 500 lei, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 4 ani.

În acest context Poliţia Capitalei vine cu un apel către locuitori, cu următoarele recomandări:

-Dacă plecaţi de acasă până la vecin sau lipsiţi pentru puţin timp – nu lăsaţi uşa neîncuiată

-Educaţi-vă copiii să reacţioneze prompt în situaţii când cineva necunoscut încearcă să-i convingă despre faptul că sunt prieteni sau colegi de serviciu cu dumneavoastră si au venit după cheile locuinţei sau după bunurile din casă

-Nu credeţi persoanele care încearcă să vă vândă bunuri (veselă, detergenţi, bijuterii, etc). Aceştia vă pot distrage atenţia cu scopul de a fura.

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.