În Chișinău a fost lansat proiectul de dezvoltare durabilă a transportului public municipal

0 58

În timp proiectul Proiectul „MOVE IT like Lublin” – Inițiativa de dezvoltare durabilă a transportului public din mun. Chișinău era în elaborare, Primăria Chișinău în frunte cu primarul general Ion Ceban deja au pus în practică mai multe inițiate.

Dacă vorbim de obiectivele principale ale proiectului, în cadrul acestuia, se mizează pe îmbunătățirea politicilor și legislației de transport public municipal, consolidarea capacitați instituționale a DGTPCC și modernizarea sistemului de management al traficului rutier in Chisinau.

„În același timp, în Chișinău, am demarat și continuăm să dezvoltam implementarea proiectelor locale în domeniul transporturilor.

Doar anul trecut, Primăria Chișinău a asamblat, procurat peste 100 de troleibuze pentru a suplini parcul rulant din gestiunea RTEC cu unități de transport moderne, care sunt puse la dispoziția locuitorilor muncipiului Chișinău. Valoarea totală a investiției în acest scop constituind circa 245 milioane lei. De asemenea, pentru acest an, avem bugetate alte 80 milioane de lei pentru procurarea și asamblarea troleibuzelor.

Toate unitățile de transport achiziționate corespund standardelor de calitate și confirt, fiind dotate, inclusiv cu sisteme de supraveghere video, aer condiționat și podea joasă cu platformă rabatabilă, prize usb și wi-fi. Doar anul trecut, în Chișinău, am cumpărat un număr de autobuze egal cu cât în toți anii de la independență! 158 de autobuze au fost procurate pentru a suplini Parcul Urban de Autobuze cu unități de transport moderne, care să acorde servicii de calitate locuitorilor capitalei și suburbiilor”, a declarat Ceban în cadrul lansării proiectului „MOVE IT like Lublin”.

Valoarea totală a investiției, făcută de Primărie, în acest scop a constituit circa 395 milioane lei. Pentru acest an, au fost alocate din bugetul municipal alte 190 milioane lei pentru procurarea și asamblarea autobuzelor.

De asemenea, primarul a vorbit și despre benzile dedicate făcute în capitală sau care vor fi implimentate în continuare. „Odată cu modernizarea parcului rulant, care continuă în prezent, în municipiul Chişinău este necesară asigurarea circulației transportului public fără impedimente, rapid, comod, conform graficului stabilit, pentru comoditatea călătorilor. Un pas important întreprins de Primăria Chișinău a fost delimitarea benzilor dedicate pentru transportul public. Acestă măsură tinde să încurajeze cetățenii să utilizeze transportul public și au scopul de a reduce numărul de călătorii efectuate cu autovehicule personale care circulă pe străzile municipiului Chișinău, eliberând concomitent și trotuarele de autovehicule parcate. Ne propunem să extindem rețeaua de benzi dedicate și pe alte străzi incluse, pentru a crea o rețea intergrată de transport pe benzi dedicate.

PARK AND RIDE – Lucrările privind amenajarea primelor parcări de tip „Park and Ride” din municipiu sunt în desfășurare. Ne dorim să creăm astfel de parcări în toate sectoarele capitalei, pentru a încuraja cetățenii să utilizeze transportul public. În prezent sunt identificate terenurile propriu-zise. O astfel de parcare deja este în realizare în sectorul Buiucani”, a declarat edilul.

Ceban a mai precizat că chiar ieri Primăria Chișinău a organizat discuții publice pe marginea „Studiului de oportunitate privind implementarea sistemului de management al parcărilor auto în municipiul Chișinău”. Conform rezultatelor studiului, Consultantul a dezvoltat un scenariu optimist, în cadrul căruia, până în 2028, în capitală este posibilă amenajarea unui număr total de cca. 66 mii de locuri de parcare, de tip stradal, rezidențial, multietajate și Park & Ride, ultimele fiind implementate pe termen lung.

„Totodată, se lucrează mult la reabilitarea străzilor din capitală, la crearea infrastructurii pentru pietoni și bicicliști. Sunt reparate capital străzi precum: Albișoara, Creangă, Testemițeanu, Inculeț, Belinschi, M.

Costin, Ghidighici, Teilor, N. Donici, Pelivan, Calea Basarabiei, urmează 31 August, Tighina și Alexandru cel Bun, dar și multe altele. A început modernizarea iluminatului stradal pe întreg teritoriul municipiului Chișinău și va continua”, a conchis acesta.

Amintim că astăzi a fost lansat Proiectul „MOVE IT like Lublin” – Inițiativa de dezvoltare durabilă a transportului public din mun. Chișinău.

S-ar putea să-ți placa și
Lasă un comentariu

Your email address will not be published.