Mai multe locuri de parcare au fost amenajate în preajma Parcului de Distracții din str. Valea Trandafirilor
Mai multe locuri de parcare au fost amenajate în preajma Parcului de Distracții din str. Valea Trandafirilor. Anunțul a fost făcut de primarul general, Ion Ceban.
“Locuri de parcare în sectorul Botanica!
Reparat a fost și trotuarul din zona Parcului de distracții din str. Valea Trandafirilor. Lucrările au fost finalizate. Și pe str. Melestiu, vizavi de blocurile 26/9 – 24/15, au fost finalizate lucrările de amenajare a locurilor de parcare. Acestea sunt publice”, a specificat edilul.
În prezent sunt amenajate locuri de parcare:
-Pe str. Liuba Dumitriu 20 – str. Cetatea Albă 5
-Str. Sarmizegetusa de la bd. Cuza-Vodă până la bd. Decebal
-Bd. Cuza Vodă de la str. Sarmizegetusa până la bd. Dacia
-În curtea din şos. Munceşti 54
-În Parcul din Piața Decebal (intersecţia bd. Decebal – str. Sarmizegetusa).
“Identificăm spaţii pentru amenajarea locurilor de parcare şi în celelalte sectoare ale capitalei”, a conchis Ion Ceban.